Familia și școala, parteneri în educația copilului
În 7 februarie 2019, începând cu 14:00, la FORA Event Room de pe str. Pușkin 12, Chișinău, va avea loc clubul de presă „Familia și școala, parteneri în educația copilului”. …
În 7 februarie 2019, începând cu 14:00, la FORA Event Room de pe str. Pușkin 12, Chișinău, va avea loc clubul de presă „Familia și școala, parteneri în educația copilului”. …
La 31 ianuarie 2019, APSCF a semnat acorduri de colaborare pentru implementarea proiectelor și realizarea inițiativelor în domeniul protecției sociale a copilului și familiei și alte domenii conexe, cu Fundația …
Respectarea dreptului la opinie și participare a copiilor, așa cum este reglementat în Convenția ONU privind drepturile copilului, este un drept fundamental și nu poate fi admisă intimidarea sub nici …
În perioada 6-7 decembrie, organizațiile membre APSCF s-au întâlnit timp de două zile la Chișinău pentru Adunarea Generală. În cadrul adunării a fost prezentată activitatea rețelei în 2018, a fost …
Pentru al treilea an consecutiv, APSCF a organizat pe 5 decembrie Gala Educației Incluzive 2018, în cadrul căreia a fost acordat Trofeul „Alexandra Grajdian” pentru CURAJ și INOVAȚIE în promovarea …
Asigurarea dreptului la educație pentru copiii cu dizabilități și obiectivele de perspectivă pentru realizarea eficientă a educației incluzive în Republica Moldova au fost discutate, la Chișinău, în cadrul Conferinței Naționale …
La 5 decembrie, în incinta Radisson Blu Leogrand Hotel, va avea loc conferința națională Asigurarea dreptului la educație pentru copiii cu dizabilități, care se va încheia cu Gala Educației Incluzive …
În perioada 12-14 noiembrie 2018, APSCF a luat parte la cea de-a 11-a ediție a Forumului ONG din Marea Neagră, care a avut loc la Bruxelles. Evenimentul a adunat peste …
În documentele de politici naționale și internaționale, educația incluzivă este declarată o prioritate educațională. Cu scopul de a susține implementarea acestora, asociația obștească Verbina, organizație membră a APSCF, a elaborat …
Audierea copiilor victime sau martori în procesul penal este o etapă necesară a investigării infracțiunii produse împotriva copilului, iar acest exercițiu trebuie efectuat în spații special amenajate, dotate cu mijloace …