În 7 februarie 2019, începând cu 14:00, la FORA Event Room de pe str. Pușkin 12, Chișinău, va avea loc clubul de presă „Familia și școala, parteneri în educația copilului”. Evenimentul, organizat de Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), va prezenta perspectiva societății civile și cea a autorităților asupra importanței pe care o are educația de calitate în promovarea bunelor practici în rândul cadrelor didactice, a parteneriatului profesor-părinte și a implicării părinților în procesul educațional.
În cadrul clubului de presă va fi lansat un spot video despre importanța pe care o are parteneriatul dintre profesor, părinte și copil în dezvoltarea personală a copilului și incluziunea lui în comunitate. Produsul media a fost elaborat de APSCF în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri, în cadrul proiectului „Dinamizarea Procesului de Educație Incluzivă în Republica Moldova”, finanțat de Global Campaign for Education, prin intermediul Arab Campaign for Education for All.
Mai multe informații despre educația incluzivă și proiectele APSCF găsiți pe pagina noastră web www.aliantacf.md și contul de Facebook@APSCF. Pentru informații suplimentare, scrieți-ne la adresa de email: office@aliantacf.md sau sunați-ne la numărul de telefon: 060 522 122.