Specialiști în pedagogie și psihologie din toată Moldova învață să prevină eficient bullyingul
În perioada Ianuarie – Iunie 2023 APSCF organizează programul pentru formatori privind aplicarea cadrului conceptual și metodologic referitor la prevenirea fenomenului de bullying la nivel național.
Specialiști în pedagogie și psihologie din întreaga țară au posibilitatea de a afla informații utile și metode eficiente, cu ajutorul cărora să poată contribui la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying atât de larg răspândit în mediul școlar.
După absolvirea programului de formatori, specialiștii vor transmite la rândul lor ”lecția învățată” cadrelor didactice din întreaga țară, astfel facilitând implementarea cadrului conceptual și metodologic referitor la prevenirea bullyingului.
Experta din domeniu, Sorina Petrică, din România, a menționat că această sesiune îi va ajuta pe participanți să înțeleagă pentru ei înșiși ce cred despre bullying, să recunoască și să descurajeze comportamentele de bullying, și să intervină corect la soluționarea cazurilor identifucate.
Participanții la instruire au menționat că au reușit să obțină mai multă informație despre comportamentul de bullying și formele sale de manifestare, despre consecințele pe care le implică acesta pe termen scurt și lung asupra dezvoltării copiilor. Totodată, au căpătat mai multă încredere în capacitățile proprii de a aborda teme specifice bullyingului, menționând că sunt gata să transmită informația învățată altor persoane din domeniul educațional.
Prezentă la eveniment, reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării, Rodica Braguța, a discutat cu participanții la seminar despre modalitățile tehnice de diseminare a practicilor preluate în cadrul instruirilor, dar și a răspuns la întrebările formatorilor în devenire.
Secretarul general al APSCF, Irina Popușoi a îndemnat participanții să facă uz de suportul informațional și metodologic oferit în cadrul formărilor și să implementeze în activitatea de mai departe instrumentele practice de prevenire și intervenție în cazurile de bullying. Irina Popușoi a mulțumit specialiștilor în pedagogie și psihologie pentru participare la programul de instruire apreciind efortul care îl depun zi de zi pentru a asigura bunăstarea elevilor.
Programul de formări include patru sesiuni de training în format fizic și trei întâlniri online, dedicate facilitării programelor de intervenție cu elevii, cadrele didactice, specialiștii echipelor multidisciplinare din școli și cu părinții.
Potrivit studiului, efectuat de UNICEF în 2019 „Bullying-ul în rândul adolescenților din Republica Moldova”, gradul de răspândire al acestui fenomen este mai mult decât îngrijorător: 8 din 10 elevi din clasele a VI-a – a XII-a sunt afectați de bullying. Pentru a contribui la eradicarea acestui fenomen în școlile din Republica Moldova, APSCF a inițiat o serie de activități în cadrul proiectului ”Împreună pentru o Educație de Calitate”. Una din reușitele proiectului este contribuirea la elaborarea Metodologiei privind combaterea și prevenire bullyingului ce a fost aprobată și pusă în aplicare la 11 noiembrie 2022.
Programul de formări este organizat de Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) în cadrul proiectului „Împreună pentru o Educație de Calitate” implementat de APSCF cu suportul financiar al Liechtenstein Development Service Moldova (LED).