Natalia, refugiată din Ucraina: ”Am venit din Kramatorsk unde în fiecare oră cădeau obuze. Aici am liniște, și eu și copiii mei”

Pe Natalia, refugiată din Ucraina mamă a două fete, am găsit-o înconjurată de copii,  într-o localitate din apropiere de Chișinău, Grătiești. Doamna, cu multă atenție ajuta fetițele adunate la ora de lucru manual, să confecționeze flori din hârtie și clei. Copilașii sunt atât de concentrați asupra lucrării comune la care contribuie cu toții împreună, încât abia de reușim să îi distragem pentru o scurtă discuție.

Ne ascundeam în subsol, fără apă și mâncare. Au fost zile de coșmar

”O să turnăm în ghivece mici ghips și vom face o ikebană”, spune zâmbind Natalia, mândră de lucrul învățăceilor ei, printre care se numără atât, copiii refugiați, cât și cei din Grătiești.  Natalia spune că îi place să vină la  Centrul de tineret din comuna Grătiești, unde Asociația Obștească ”Generația Mea” organizează  aceste ore extrașcolare. Aici uită de ororile războiului și, că a trebuit să renunțe la tot ce a fost până…

Natalia își aduce la aceste ore și proprii copii. Una din fiicele sale vine de fiecare dată cu mama sa aici la Centrul de tineret. Așa, spune Natalia, învață mai ușor limba română și își face prieteni. Fetiței îi place să facă și „mozaic cu diamante”. Aceste tablouri sunt confecționate de copiii Centrului tot sub ghidarea Nataliei. Toate tablourile au fost expuse pe perete să le vadă toată lumea care vine la Centru.

”Am venit în Moldova la începutul anului 2022 – își amintește Natalia, într-o scurtă discuție cu reprezentanții Alianței ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei (APSCF). Am venit din Kramatorsk unde în fiecare oră cădeau obuze. Mureau copii, femei, bătrâni. Ardeau case. Ne ascundeam în subsol, fără apă și mâncare. Au fost zile de coșmar pe care eu și copii mei nu le vom putea uita niciodată. Aici am liniște, și eu și fetele…”

Aici pot picta din nou

La Centrul de tineret din Grătiești, în artă și-a găsit alinarea o altă protagonistă a acestui articol. Sabina, o tânără de 19 ani refugiată din Zaporojie, Ucraina. Acasă fata era pasionată de pictură. Voia să meargă la facultate să-și dezvolte talentul. Dar… a venit războiul.

După ce s-a refugiat cu familia în Moldova, Sabina a început să frecventeze Centrul de tineret din Grătiești. Dna Maria Boico, directoarea executivă a Asociației „Generația Mea”, a observat talentul fetei și a decis să caute susținere financiară pentru ai asigura ore de pictură.

Astăzi Sabina are posibilitate să revină la pasiunea ei. ”Aici pot picta din nou”, spune fata zâmbind timid, uitându-se cu mândrie la lucrările ei aranjate frumos pe peretele atelierului.

Copii nu trebuie să știe ce e războiul, iar cei care au trecut prin el, nu-l vor uita niciodată

Toate aceste activități sunt frecventate de peste  40 de copii, refugiați și cei din comunitate. Pe lângă activitățile de mai sus, mai au ore de engleză, chitară și robotică. Doamna Maria Boico, spune că toate aceste activități au loc cu susținerea proiectului „Asistarea ONG-urilor din Moldova în sprijinirea refugiaților ucraineni – Etapa III”, implementat de APSCF, cu suportul financiar oferit de Help-Hilfe zur Selbsthilfe.

Deși aceste proiecte au în vizor refugiații din Ucraina, de beneficiile proiectului se bucură întreaga comunitate din Grătiești, spune Maria Boico. Iar activitățile susținute de Help-Hilfe zur Selbsthilfe ajută la fortificarea relațiilor, interacțiunii dintre populația băștinașă și persoanele strămutate forțat.

„Copiii refugiați, care frecventează Centrul de tineret din Grătiești se deosebesc de cei de pe loc doar printr-un singur moment, spune Maria Boico, felul în care te privesc. Acești copii au în ochi frica și spaima provocate de război”. Doamna directoare afirmă că frecvent aude de la părinții copiilor refugiați fraza „Copii nu trebuie să știe ce e războiul, iar cei care au trecut prin el, nu-l vor uita niciodată”.

Anul acesta A.O. “Generația Mea” împlinește 25 de ani de la fondare. Efectul lucrului organizației pentru copii, este unul pe care societatea îl resimte peste ani. Unii copii care vin în prezent la Centru sunt aduși de părinții lor, care au avut și ei la rândul lor o copilărie colorată datorită sprijinului centrului.

În perioada Iulie – Decembrie 2023, Alianța ONG-urilor Active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) implementează proiectul „Asistarea ONG-urilor din Moldova în sprijinirea refugiaților ucraineni – Etapa III”, cu suportul financiar oferit de Help-Hilfe zur Selbsthilfe. Prin intermediul acestui proiect 11 organizații, membre APSCF, au susținere financiară pentru realizarea activităților de suport pentru refugiați ucraineni.