Sistemul de protecție socială este mecanismul prin care statul asigură securitatea socială, protejează oamenii împotriva sărăciei și a riscurilor sociale, a vulnerabilității și a excluziunii sociale. Securitatea și asistența socială este atât un drept al omului garantat în Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și o necesitate socială (de reducere a inegalității) și economică (de reducere a sărăciei).
Însă protecția socială este un efort complicat și dificil. Și costisitor, atât din punct de vedere al resurselor umane, cât și al celor financiare, mai ales în componenta ei non-contributivă reprezentată de prestațiile sociale și serviciile sociale. Prestațiile sociale iau forma ajutorului material – compensații, alocații, indemnizații – și cad exclusiv în sarcina statului. În schimb, prestarea serviciilor sociale – măsuri și activități realizate pentru a satisface necesitățile sociale ale persoanei sau familiei, pentru a-i ajuta să depășească situațiile dificile, și pentru a preveni marginalizarea și excluderea socială – poate fi externalizată.
Aceasta înseamnă că statul este responsabil pentru asigurarea accesului tuturor cetățenilor la servicii sociale, însă nu este neapărat și cel care prestează aceste servicii, având libertatea de a decide să le achiziționeze de la alte entități prestatoare private, fie ele companii (for-profit) sau organizații ale societății civile (non-profit).
Criteriile pe baza cărora statul decide ce servicii sociale să fie prestate în regim propriu, pe de o parte, și ce servicii să fie contractate de la prestatorii privați, pe de altă parte, diferă de la o țară la alta, în funcție de modelul de protecție socială adoptat. În Moldova, ca și alte țări din Europa de Est, se observă o tendință a statului de a păstra în regim propriu serviciile sociale complexe, rezidențiale, care necesită capacitate mare de management și cazare, declară Diana Chiriacescu, director al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS). Furnizorii neguvernamentali, care prin natura lor sunt organizații mai dinamice, flexibile și adaptabile la nevoile beneficiarilor, s-au orientat către serviciile ’de la firul ierbii’ – servicii de zi, servicii de îngrijire la domiciliu, servicii de prevenție și recuperare, echipe mobile, etc. Pentru aceste servicii există o cerere foarte mare, iar statul nu are la dispoziție resurse umane, logistice și financiare suficiente pentru a le presta în mod corespunzător, adaugă dna Chiriacescu.
Pentru ca serviciile sociale să fie sustenabile, echitabile și eficiente, este nevoie ca toate părțile implicate – structurile de reglementare, prestatorii de servicii și beneficiarii serviciilor – să își îndeplinească rolul și să își asume responsabilitățile. Beneficiarilor le revine sarcina de a comunica nevoile lor autorităților și de a solicita accesul la serviciile de care au nevoie. Prestatorii serviciilor trebuie să se facă cunoscuți autorităților și să comunice acestora date despre tipul serviciilor pe care îl prestează și capacitatea de care dispun. Autoritățile publice asigură cadrul de reglementare, finanțează serviciile și asigură echilibrul dintre nevoile beneficiarilor și serviciile oferite de prestator.
De cele mai multe ori, însă, între beneficiari și prestatori se creează o legătură directă, fără ca autoritatea publică , în sarcina căruia cade protecția și asistența socială, să fie implicată direct, ne spune dna Chiriacescu. Persoanele vulnerabile, aflate în situație de risc, apelează direct la ONG-ul despre care știe deja că ar putea ajuta, rămânând în sarcina ONG-ului să comunice situația autorităților. Atunci când acest lucru se întâmplă în mod sistematic, autoritatea publică nu va fi niciodată interesată să aloce resurse suficiente pentru prestarea serviciilor sociale de care este nevoie. De aceea este foarte important ca furnizorii privați să comunice regulat autorităților publice (și să înregistreze în bazele de date ale acestor autorități) beneficiarii care se adresează direct acestor servicii, fără să fi fost referite de către autoritatea locală.
În lipsa unei evaluări de actualitate a nevoilor persoanelor aflate în situație de risc, care, deși este prevăzută în legislație, nu dispune de un sistem funcțional de analiză și verificare, comunicarea, în special cea cu autoritățile publice, este foarte importantă. Conform unui studiu publicat recent de către APSCF, rețeaua serviciilor sociale existente nu este bine cunoscută nici de potențialii beneficiari și nici de autoritățile publice, ceea ce face ca modelele pozitive să nu fie multiplicate, iar experiențele de finanțare a lor din bugetul public să rămână necunoscute.
`Trebuie lucrat intens și sistematic cu autoritățile statului, pentru ca acestea să înțeleagă pe unde suntem, ca furnizori privați de servicii, și ce este necesar de făcut`, ne spune dna Chiriacescu. `Cei care lucrează în sectorul non-profit au avantajul de a fi vocea oamenilor, iar coalizarea ONG-urilor în structuri cum sunt APSCF sau FONSS este foarte importantă, pentru că mesajul transmis are greutatea oferită de numărul mare din spatele mesagerului.`
`Este nevoie să schimbăm socialul într-un narativ pozitiv și să schimbăm percepția acestui sector prin acțiuni directe de advocacy și acțiuni de schimbare a percepției publice cu ajutorul poveștilor de succes, a presei și a mediului academic`, încheie dna Chiriacescu.
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului `Consolidarea capacităților de advocacy a membrilor APSCF privind mecanismul de contractare a serviciilor sociale` implementat de APSCF, în parteneriat și cu suportul Caritas Austria.
Diana Chiriacescu este director al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) din România, Expert cu peste 20 de ani de consultanță independentă în domeniul dizabilității și al serviciilor sociale, Diana a coordonat, începând cu 2005, Programul Regional de Dezvoltare a Serviciilor Sociale pentru Persoanele cu Dizabilități în Europa de Sud-Est, al organizației internaționale Handicap International . Din 2010 a derulat activități de asistență tehnică în România și în peste 10 țări din Europa, Asia și Africa, pentru autorități publice, locale sau naționale, și pentru organizații neguvernamentale. Diana a publicat peste 10 studii și rapoarte regionale privind situația serviciilor sociale în Europa de Est și a contribuit la numeroase rapoarte de analiză și cercetare în acest sector, inclusiv Raportul Mondial al Dizabilității (elaborat de OMS și Banca Mondială în 2011), elaborarea Strategiilor Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (România, 2015-2020 și 2021-2027) și a Strategiei de Incluziune Socială și Reducere a Sărăciei (România, 2015-2020).
Articol scris de Elena Herlea pentru APSCF.