Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei a organizat în perioada 11-13 iulie un curs de instruire online la tema “Scrierea și managementul proiectelor” destinat membrilor grupului EFA. Cursul de instruire a fost realizat cu scopul de a consolida abilitățile membrilor grupului, în scrierea și managementul proiectelor. Scopul acestei acțiuni este ca participanții la training să reușească ulterior să aplice cu succes instrumente eficiente de scriere și gestionare a proiectelor și să vină cu noi strategii de adaptare pentru asigurarea implementării cu succes a unui proiect în domeniul educației de calitate.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la desfășurarea acestui curs de instruire, inclusiv participanților pentru interesul manifestat și dorința de a performa în activitate. Succes tuturor în realizarea și implementarea proiectelor de impact!
Activitatea de instruire a fost implementată de către APSCF cu suportul financiar oferit de OXFAM Ibis, în cadrul proiectului „Societatea civilă pentru dreptul la educație pentru toți copiii din Moldova„.