A șasea sesiune online din programul de formare despre participarea copilului în procesul decizional

APSCF continuă procesul de formare a organizațiilor membre în domeniul participării copiilor în procesele decizionale ale organizațiilor. Pe 29 octombrie 2020 s-a desfășurat cel de-al șaselea atelier de lucru privind aplicarea în practică a standardului nr. 5 – participarea copilului trebuie să fie prietenoasă. La atelier au fost prezenți 23 de participanți, reprezentanți ai organizațiilor membre ale APSCF și profesori de educație civică de la câteva instituții de învățământ din țară. Atelierul a durat 4 ore și a fost foarte interactiv.

În cadrul evenimentului participanții au prezentat metode prietenoase folosite în lucrul cu copii, au discutat și analizat în grupuri mici criteriile și elementele cheie ale standardului, caracteristicile de bază care determină metodele de lucru să fie prietenoase copilului.

Până la finele anului 2020, APSCF intenționează să acopere încă două standarde de participare a copilului în procese decizionale.