Majoritatea părinților sunt conștienți că metodele violente de educație sunt puțin eficiente și mai degrabă produc daune decât efecte pozitive, se atestă în studiul calitativ „Normele sociale care influențează practicile violente în procesul de disciplinare al copilului”, elaborat de UNICEF și lansat pe 12 mai recent. Cu toate acestea, chiar dacă în procesul de recrutare părinții au confirmat că nu au aplicat metode violente, în timpul discuției au relatat că cel puțin o dată în viață „au dat o palmă” copilului său.
Astfel, cu toate că participanții la discuțiile de grup consideră că fiecare părinte a utilizat minim o dată pedeapsa fizică, specialiștii afirmă contrariul. Toți cei intervievați au afirmat fie că în localitatea lor este foarte scăzut numărul părinților care recurg la pedeapsa fizică (polițistul a vorbit despre 1-2%), fie că ei nu cunosc astfel de cazuri. Însă, în realitate numărul copiilor abuzaţi este cu mult mai mare. Un alt studiu realizat recent demonstrează că jumătate dintre copiii cu vârste de până la 14 ani sunt supuși pedepsei fizice.
„Moldova a progresat la capitolul legislației protecției copilului, inclusiv prin adoptarea mecanismului intersectorial de referire, care trebuie să ajute profesioniștii să refere copiii abuzați la servicii de sănătate, consiliere, asistență socială, sau poliție. În continuare specialiștii din aceste domenii trebuie instruiți pentru a fi capabili să îndeplinească aceste cerințe și să identifice părinții și copiii vulnerabili care au nevoie de ajutor. Atunci când vom îmbunătăți capacitățile părinților și specialiștilor, vom putea reduce numărul copiilor supuși violenței în Moldova”, a declarat Frauke de Kort, coordonator de programe, UNICEF Moldova.
Totodată, din spusele părinților există o anumită perioadă de vîrstă cînd pedepsele fizice sunt „acceptabile”. La o vîrstă foarte fragedă (cum ar fi un an de exemplu) copilul nu înțelege foarte multe, iar cînd este adolescent este „o rușine” să aplici metode violente de educație, scrie în studiu.
„UNICEF este convins că toți părinții pot fi calmi și inteligenți servind un exemplu pentru ceilalți. Nu este dificil să vorbim și să ascultăm copiii, să-i stimulăm și să-i lăudăm pentru faptele bune. Asta îi ajută să aibă încredere în ei. Fiecare părinte poate învăța acest comportament pozitiv, care nu este un talent înnăscut, dar o abilitate ce se capătă în timp”, a mai spus Frauke de Kort.
Violența împotriva copiilor este larg acceptată și practicată în Republica Moldova. Studiul UNICEF „Violența față de copii” a arătat că aproape jumătate dintre părinții din Republica Moldova consideră că bătaia este o formă acceptabilă de pedeapsă atunci când copiii sunt neascultători. Practicile violente ale părinților afectează negativ relația părinte – copil. Doar un sfert (27%) din părinți (37% în orașe și 20% în sate) au afirmat că copilul lor nu se teme de ei.