Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei ”AVE Copiii” în parteneriat cu UN Women Moldova a organizat, în cadrul proiectului “Sporirea abilitării economice a femeilor din localitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru în Republica Moldova”, două vizite de documentare și schimb de experiență în domeniul problemelor de gender.
Vizitele de documentare au fost centrate pe tematica ce vizează experiențe relevante ale ONG-lor de pe ambele maluri ale râului Nistru în instruirea reprezentanților Administrației Publice Locale cu privire la aspectele de gen și necesitatea respectării acestora la implementarea proiectelor comunitare.
Astfel, prima vizită de documentare a fost organizată în orașul Bender, în data de 31 octombrie curent. La eveniment au fost prezente 19 persoane, dintre care 15 participanți au reprezentat 11 ONG-uri membre ale APSCF din 7 raioane ale țării (Soroca, Hîncești, Cahul, Fălești, Basarabeasca, Orhei și mun.Chișinău).
Cea de-a doua vizită de documentare și schimb de experiență a fost organizată în data de 4 noiembrie la Chișinău. La aceasta vizită au s-au prezentat 19 persoane, dintre care 11 participanți au reprezentat 9 ONG-uri și 2 participanți au reprezentat instituții locale din regiunea Transnistreană.
Vizitele de documentare fac parte din programul de instruire ce vizează consolidarea capacităților partenerilor locali din regiunea Transnistreană a Republicii Moldova în implementarea acțiunilor și proiectelor sociale sensibile din perspectiva de gen.
Programului de instruire cuprinde organizarea unui atelier formativ și a două vizite de documentare la Organizațiile ”Clubul Politic al Femeilor 50/50” din or. Chișinău și la ”Resonance” din or. Bender.