APSCF transmite sincere condoleanțe poporului polonez

Excelența Voastră,
cu profundă durere în suflet am aflat vestea despre tragicul accident aviatic de lângă Smolensk.
În aceste clipe triste, primiți, Domnule Ambasador, sincere condoleanțe și sentimente de compasiune în legatură cu dispariția cuplului prezidential Lech și Maria Kaczynski, precum și tuturor celor care i-au însoțit în această zi tragică pentru polonezi.
Alături de colegii mei, sunt convinsă că Președintele Lech KACZYNSKI va rămâne în memoria polonezilor, dar și a tuturor europenilor, drept un promotor neînfricat al democrației, o persoană de o verticalitate excepțională, care a pus libertatea și adevărul pe altarul idealurilor pentru care merită să lupti și chiar să-ți dai viața.
Cu profundă compasiune și simpatie,
Mariana Ianachevici
Președinte
Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF)