În perioada 1 iulie 2023 – 30 iunie 2024, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) implementează proiectul „Răspuns Umanitar Integrat pentru Ucrainenii Afectați de Conflict și Cetățenii din Țările Terțe din Ucraina, Polonia, România și Moldova”, în parteneriat cu Diakonie Katastrophenhilfe (DKH), cu sprijinul financiar al Ministerului German al Afacerilor Externe (AA).
Proiectul este implementat de APSCF, împreună cu 5 parteneri de implementare (ONG-uri): Amici dei Bambini Moldova (AiBi), Asociația Obștească DEMOS, Asociația Obștească „Alternative Sociale”, Parteneriate pentru fiecare copil (P4EC) și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC).
Partenerii desfășoară activități, la nivel național, pentru 6.650 de persoane, refugiații din Ucraina, cetățeni ai comunității gazdă, inclusiv localnici vulnerabili, și resortisanții țărilor terțe, afectați de conflict.
Activitățile se concentrează pe crearea unor condiții de facilitare a integrării refugiaților în realitățile locale. Cu o abordare complexă, activitățile vizează atât maturii, cât și copii, creând un context comun pentru incluziunea lor. Serviciile sunt orientate spre:
- Acces la servicii specializate de protecție;
- Sănătate mintală și suport psiho-emoțional;
- Acces la educație formală și non-formală;
- Asigurarea accesului la educație pentru copiii de vârstă școlară;
- Acces la mijloace de trai;
- Incluziune socială;
- Sprijin psihosocial;
- Ajutor pentru necesitățile de bază;
- Capacitarea specialiștilor locali implicați în răspunsul la criză;
- Organizarea activităților de timp liber.
Bugetul proiectului „Răspuns Umanitar Integrat pentru Ucrainenii Afectați de Conflict și Cetățenii din Țările Terțe din Ucraina, Polonia, România și Moldova” pentru Republica Moldova, depășește suma de 950.000 Euro.