O șansă pentru refugiații din Ucraina, care au găsit adăpost în raionul Ungheni din Moldova

Peste 150 de copii și părinții lor din raionul Ungheni au beneficiat de asistență financiară, psihologică, socială, medicală și juridică. Familiile beneficiare sunt refugiați din Ucraina, dar și cetățeni ai Republicii Moldova. Nevoile lor au fost analizate și au fost propuse o serie de măsuri care să le acopere, dar și să asigure o conexiune sporită a celor două comunități. 

Asociația Obștească „Alternative Sociale” din raionul Ungheni desfășoară o serie de activități esențiale pentru incluziunea refugiaților din Ucraina în comunitățile din Republica Moldova. Acestea sunt parte a măsurilor implementate în cadrul proiectului „Răspuns umanitar integrat pentru ucrainenii afectați de conflict și cetățenii din țările terțe din Ucraina, Polonia, România și Moldova”. Acest proiect, finanțat de Ministerul German al Afacerilor Externe, este implementat de Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, în parteneriat cu Diakonie Katastrophenhilfe (DKH) și alte cinci ONG-uri din țară, printre care se regăsește și Asociația Obștească „Alternative Sociale”.

Activități de suport și integrare

Refugiații din Ucraina, dar și membrii localităților din Ungheni au devenit parte a ședințelor de suport organizate de Asociația Obștească „Alternative Sociale”. În cadrul acestora, au fost invitați specialiști din diverse domenii cum ar fi cel medical, poliențenesc, psihologic, astfel încât să afle și să acopere necesitățile comunității gazdă, dar și a noilor membri. Uliana, moderatorul sesiunilor, a evidențiat impactul pozitiv al acestor întâlniri. „Aceste ședințe au fost esențiale pentru atât cetățenii din Republica Moldova, cât și refugiații ucraineni, oferind informații vitale și suport în navigarea sistemelor locale de asistență. 

„Acest proiect este important, tocmai pentru că oferă suport persoanelor refugiate pe teritoriul Republicii Moldova, să găsească o soluție pentru problemele și provocările cu care se confruntă. Ne-am propus să livrăm servicii care să facă o diferență pentru cei aflați la nevoie”, а menționat Uliana. Ne asigurăm că familiile cu care lucrăm să fie conectate cu serviciile medicale, cu sistemul educațional, cu asistența socială, astfel încât copiii și părinții lor să beneficieze de un mod decent de viață. 

Ajutor financiar pentru nevoile refugiaților 

Peste 100 de familii din Moldova dar și din Ucraina, care s-au refugiat în raionul Ungheni, au primit suport financiar. Marina, facilitator în cadrul proiectului, specialist în cadrul Serviciului Social de Sprijin Familial pentru Copii, a menționat: „Acest sprijin financiar a inclus acoperirea costurilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente și facturi comunale, fiind esențial pentru familiile cu copii cu dizabilități, autism sau alte afecțiuni medicale grave.” Conform estimărilor, în jur de 60% dintre cei care au beneficiat de asistență sunt ucraineni, ceilalți fiind moldoveni. 

„Am încercat să identificăm ce servicii / inițiative putem oferi, care nu sunt oferite de către autorități”, a mai menționat aceasta. Pentru a asigura utilizarea corectă a fondurilor, asociația a implementat un proces riguros de monitorizare. Beneficiarii sunt obligați să prezinte bonuri de plată și să accepte vizitele la domiciliu pentru a verifica implementarea planului de cheltuieli. Cazurile sunt monitorizate îndeaproape, astfel încât  familiile și copiii lor să primească spirjinul necesar în mod eficient și transparent. 

Inițiative pentru nevoile de sănătate mintală în comunitate 

Planul de acțiuni propus de specialiștii alianței a inclus și servicii de consiliere psihologică. S-a optat pentru o abordare flexibilă, astfel încât ședințele să acopere toți beneficiarii să primească nivelul adecvat de sprijin pentru a-și aborda problemele de sănătate mintală. Au fost depistate cazuri de viol sau abuz, care au solicitat o atenție sporită din partea psihologului. Peste 100 de astfel de ședințe au fost livrate celor implicați în terapie. 

Pe lângă ședințele individuale, au fost organizate și sesiuni de grup, care să cuprindă un număr mai mare de beneficiari, care se confruntă cu probleme similare. De exemplu, una dintre ședințe a abordat subiectul comportamentului și acțiunilor întreprinse în contextul migrației și a traumei, utile pentru refugiații din Ucraina. Au fost discutate strategii de gestionare a stresului și dezvoltare a rezilienței. Psihologul organizației a fost rugat să ofere inclusiv terapie ucrainenilor care se află în țara lor de baștină. 

Asociația Obștească „Alternative Sociale” din Ungheni continuă să facă o diferență în raionul Ungheni, asigurându-se că cei mai vulnerabili membri ai societății primesc sprijinul de care au nevoie. „Alianțe Sociale” este una dintre cele cinci organizații non-guvernamentale partenere implicate în proiectul „Răspuns umanitar integrat pentru ucrainenii afectați de conflict și cetățenii din țările terțe din Ucraina, Polonia, România și Moldova” implementat de Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, în parteneriat cu Diakonie Katastrophenhilfe (DKH), cu sprijinul financiar al Ministerului German al Afacerilor Externe.