Vizită de lucru online

Pentru a împărtăși experiența Austriei în domeniul finanțării din bugetul de stat a serviciilor sociale prestate de organizațiile societății civile, APSCF organizează în 28 septembrie o vizită de lucru online la care participă reprezentanți ai Departamentului Copii și Tineret din Cancelaria Federală Austria, reprezentanți ai autorităților publice locale și reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului organizat într-un format hibrid (eveniment fizic cu participarea inclusiv a unei audiențe online) și moderat de Anna Belluz, manager de programe Caritas Austria, și Irina Popușoi, secretar general APSCF, sunt dezbătute subiecte precum experiențele autorităților responsabile în contractarea serviciilor sociale, metode de finanțare a serviciilor sociale, comunicarea și interacțiunea între OSC și autoritățile publice, oportunitățile și provocările în implementarea serviciilor sau facilităților sociale noi. Mai multe detalii găsiți în agenda evenimentului disponibilă aici.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de advocacy a membrilor APSCF privind mecanismul de contractare a serviciilor sociale” implementat de APSCF, în parteneriat și cu suportul Caritas Austria în perioada martie 2020 -februarie 2022.