La 25 aprilie 2018, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, a desfășurat Sesiunea de informare cu studenții privind inițiativele de acțiune pentru educație. Evenimentul a avut drept scop animarea spiritului civic pentru participarea la procesul decizional privind domeniul finanțării educației incluzive.
În cadrul evenimentului, au fost prezentate detalii despre scopul, misiunea și organizatorii Săptămânii Globale de Acțiune pentru Educație (GAWE). A fost subliniată importanța parteneriatelor stabilite la nivel mondial care facilitează plasarea pe agenda publică la nivelurile național și local a aspectelor problematice privind asigurarea calității educației. Echipa Secretariatului APSCF a vorbit despre activitățile pe care le desfășoară cu ocazia GAWE, descriind modalitățile prin care ar putea să se implice studenții pentru a sprijini eforturile de responsabilizare a guvernului privind implementarea politicilor publice care să asigure o educație de calitate.
Prezentarea a generat o sesiune de întrebări și răspunsuri privind acțiunile concrete necesare pentru sensibilizarea și responsabilizarea guvernanților pentru implementarea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 4. Participanții au scos în evidență necesitatea consolidării eforturilor tuturor actorilor implicați în procesul implementării educației incluzive, pentru asigurarea unei consecutivități a activităților desfășurate de aceștia. Rezultatul întâlnirii s-a cristalizat în jurul propunerii de a organiza următorul eveniment comun cu participarea practicienilor și experților Alianței în domeniul educației incluzive, pentru concretizarea discuțiilor vizavi de contribuția și inițiativele cadrelor didactice și viitoarelor cadre didactice pentru îmbunătățirea calității educației.
În timpul acestei sesiuni de informare, au fost prezentate spot-urile APSCF pentru sensibilizarea opiniei publice privind educația incluzivă, realizate în cadrul proiectului „Dinamizarea procesului educației incluzive în RM”, finanțat de Global Campaign for Education prin intermediul Arab Campaign for Education for All.
Evenimentul face parte din activitățile organizate de APSCF cu ocazia Săptămânii Globale de Acțiune pentru Educație #GAWE2018.