Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, declanșată a generat un exod masiv al populației băștinașe din Ucraina. Aproximativ 100.000 de persoane din Ucraina și-au găsit refugiu în Moldova și au fost nevoite să se adapteze la noile realități și să se integreze în societatea noastră.
Încă de la izbucnirea războiului membrii APSCF s-au solidarizat și s-au implicat activ în ajutorarea refugiaților. Aceștia din urmă primesc regulat asistență umanitară de primă necesitate, beneficiază de consiliere psihologică și alte servicii. Cu toate acestea, nu toți reușesc să depășească impactul dur al realității din țara lor și să se integreze pe deplin în societatea gazdă. Mai mult decât atât, unele comunități gazdă nu sunt pregătite să faciliteze procesul de integrare a noilor veniți.
Pentru a sprijini atât comunitățile locale, cât și refugiații în consolidarea unor relații de încredere și formarea coeziunii sociale, APSCF, în perioada iulie-septembrie 2023, organizează un curs de instruire în 2 runde. Prima instruire cu durata de o zi, a avut loc la 20 iulie 2023 în format hibrid, oferind posibilitatea participanților să fie prezenți fizic în sală sau să se conecteze online. La eveniment au participat 43 de persoane, printre care s-au numărat reprezentanți ai organizațiilor membre și partenere APSCF, precum și membri ai Direcțiilor de Asistență Socială din Fălești, Edineț, Ștefan Vodă, Cantemir și Chișinău.
Formatoarea seminarului Nicoletta Canțer Greb a explicat conceptul coeziunii sociale și importanța ei pentru funcționarea sănătoasă și stabilitatea societății. Împreună cu participanții a explorat și analizat factorii care influențează coeziunea socială; consecințele și riscurile la nivel micro și macro în urma scăderii nivelului de coeziune socială. În cadrul exercițiilor practice, participanții atelierului au elaborat profilurile psiho-sociale ale refugiaților și migranților.
Parte a cursului de instruire organizat de APSCF a fost și o sesiune de consultanță și mentorat, desfășurată online la data de 25 iulie curent. Scopul acestei sesiuni a fost dezvoltarea unor idei de activități de coeziune socială ce pot fi implementate la nivel local, contribuind la un impact pozitiv asupra coeziunii sociale dintre refugiați și comunitățile gazdă.
Participanții s-au implicat cu interes la cele 2 evenimente și au venit cu mai multe idei de activități de coeziune socială, cum ar fi : organizarea adunărilor șezători cu prezentarea obiceiurilor și tradițiilor locale în Moldova și Ucraina; desfășurarea teatrelor sociale în limbile română și ucraineană; organizarea excursiilor la Cetatea Soroca și mănăstiri, ș.a. După desfășurarea celei de-a doua runde de instruire, APSCF planifică să finanțeze cele mai originale și eficiente cinci micro-proiecte de coeziune socială la nivel local.
Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului „Consolidarea coeziunii între refugiații ucraineni și Comunitățile gazdă din Republica Moldova”, susținut financiar de Caritas Austria.