Instruire în domeniul bullying-ului și advocacy bazat pe dovezi

În perioada 18 – 23 martie 2022, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) a organizat două sesiuni de instruire pentru  dezvoltarea capacităților OSC-urilor partenere în domeniul bullying-ului și advocacy bazat pe dovezi.

Prin intermediul instruirii organizate la data de 18 martie, peste 30 reprezentanți ai organizațiilor participante în proiect au avut posibilitatea să descifreze termenii de bullying și cyberbullying, și să afle despre formele acestor fenomene, factorii declanșatori, diferența dintre bullying și violență, și au identificat strategii de intervenție în situațiile de bullying. Alături de psihologul Crasnojon-Laba Ina, participanții au analizat studii de caz și au simulat elaborarea uni plan de acțiune pentru prevenirea fenomenului. O concluzie a sesiunii a fost că termenul de bullying – și gestionarea acestuia – necesită a fi mediatizate la scară largă, întrucât se atestă că fenomenul este puțin cunoscut chiar și în rândul angajaților din domeniul protecției sociale și domeniul educațional.

A doua instruire s-a ținut la data de 23 martie, și a avut scop capacitarea organizațiilor societății civile pentru a putea implementa inițiative eficiente de advocacy, bazate pe dovezi, împotriva bullying-ului și cyberbullying-ului. Moderatoarea instruirii, Oxana Miron, expert în advocacy, a informat participanții despre diferite strategii de advocacy, cele mai bune practici în domeniu, și a făcut referințe la cadrului legal (UE/Republica Moldova).

Pentru consolidarea cunoștințelor, participanților li s-au adus exemple concrete și au fost antrenați în alcătuirea unui plan de advocacy. Formatoarea a accentuat că succesul unei campanii de advocacy depinde de cunoașterea legislației și procedurilor legale, bună informare despre subiect, identificarea problemei, beneficiarilor și oponenților, elaborarea unei viziuni clare, și alcătuirea unui plan cu obiective realiste. Accesul la date sigure și resurse umane, precum și financiare, este un alt factor important în pentru derularea unei campanii de advocacy bazate pe dovezi eficiente.

În concluzie, reprezentanții OSC-urilor partenere în proiect au găsit informația valoroasă și utilă pentru activitățile lor de bază.

Instruirile au fost realizate în cadrul proiectului „Împreună pentru Educație de Calitate”, implementat de APSCF, cu suportul financiar oferit de Liechtenstein Development Service (LED).