În 11 aprilie 2017, APSCF a lansat Indicele de Protecție a copilului. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai comunității donatorilor, ai membrilor APSCF și ai altor organizații ale societății civile. Indicele de Protecție a Copilului este un instrument de analiză a politicilor creat la inițiativa World Vision International și ChildPact, și implementat în Moldova cu ajutorul APSCF. Indicele este destinat să încurajeze cooperarea regională și să stimuleze o implementare mai robustă a programului UNCRC, și cuprinde 626 de indicatori care măsoară împreună politicile de stat și acțiunile de protecție a copiilor.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Voci Unite pentru Copii”, finanțat de BMZ– Federal Ministry for Economic Cooperation and Development – și a beneficiat de implicarea Unicef Moldova.
Potrivit Indexului de Protecție a Copilului, Moldova punctează 0,52 (din maxim 1) la implementarea angajamentelor din UNCRC, iar diferența dintre politici și implementarea lor este de 0,35 (din maxim 1). Până în prezent, Indexul a fost implementat în 9 țări din regiune – Albania, Armenia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Georgia, Kosovo, Moldova, România, Serbia. În urma analizei comparative a eforturilor guvernelor de a proteja copiii, Moldova ocupă poziția a 5-a, între Kosovo și Albania. Cu toate acestea, „faptul că Moldova este pe locul 3 sau 6 este mai puțin important. Ceea ce contează este unde va fi Moldova peste 3 ani. Indexul ne ajută să facem o comparație și să proiectăm schimbări pe termen lung și să adresăm probleme actuale ale sistemului de protecție a copilului din Moldova.” – Liliana Rotaru, membru al Consiliului Coordonator APSCF și Președinte CCF Modova.
Indexul de Protecție a Copilului centralizează eforturile de a monitoriza mai bine sistemele de protecție a copilului, de a facilita dialogul politic și de a învăța din experiența altor țări din regiune. „Ne bazăm pe conștiința autorităților și pe dorința guvernului de a beneficia de cele mai bune practici din regiune”, spune Mariana Ianachevici, director executiv organizației AVE Copiii și Președinte APSCF. „Pe baza Indicelui putem identifica exemple pozitive concrete, care demonstrează succesul unei anumite metode, pe care o putem apoi replica la noi în țară, astfel încât să îmbunătățim viața copiilor moldoveni.”
Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, a salutat inițiativa: „societatea civilă arată semne de maturizare. Indexul ne arată unde suntem și ce trebuie să facem pe viitor, fiind un instrument important atât pentru APSCF, cât și pentru alte organizații neguvernamentale și instituții de profil. Potrivit unui studiu recent, cetățenii Moldovei consideră că drepturile copilului sunt respectate în țara noastră. Dar când vorbești cu copiii afli detalii care reflectă o realitate diferită.”
Iuliana Stratan, Manager de proiect pentru Delegația UE în Republica Moldova, a vorbit despre viitorul Indexului: „trebuie să ne gândim cum poate fi acest instrument integrat în sistemul național de raportare și cum să îl folosim pentru a influența politicile publice. Ar fi bine, cred, ca Indexul să fie pilotat la fiecare 2 ani, oferindu-ne astfel o perspectivă mai larga și detalii despre ce s-a întâmplat între timp.”
Detalii despre rezultatele Indexului de Protecție a Copilului aici.