În pofida rezultatelor semnificative obținute în ultimii ani, instituționalizarea mai rămâne o formă obișnuită de protecție a copiilor vulnerabili și a copiilor cu dizabilități. Potrivit Stelei Grigoraș, președinta ONG-ului „Parteneriate pentru fiecare Copil”, acest fapt are loc din lipsa unor servicii de suport şi intervenţie timpurie disponibile familiilor cu copii pentru a preveni separarea copiilor de familii, precum şi servicii de îngrijire alternativă pentru copiii lipsiţi de grija părinţilor.
„Dacă în oraşele mari mai există unele instituţii, publice sau private, care ar putea oferi suport (fie informativ, psihologic, juridic sau material) familiilor vulnerabile sau care au copii cu dizabilităţi, în zonele rurale, acestea ori nu există, ori sunt inaccesibile. Dar, lucrul cel mai grav constă nu doar în lipsa sau insuficienţa acestor servicii. Vorbim, mai degrabă, despre o mentalitate învechită a unor părinţi şi chiar specialişti, cu părere de rău, care încă mai consideră că instituţia rezidenţială este mediul cel mai potrivit, pentru a i se asigura protecţia şi educaţia cuvenită. Din păcate, lumea nu cunoaşte (sau nu vrea să recunoască) efectele dezastruoase ale instituţionalizării asupra dezvoltării copilului şi aici chiar avem de lucru. O mentalitate nu se schimbă foarte repede, dar atunci când se oferă alternative şi modele pozitive, schimbările vin, mai devreme, sau mai târziu”, a declarat Grigoraș, în cadrul unui interviu.
Totodată, președinta ONG-ului „Parteneriate pentru fiecare Copil” a enumerat și alte cauze ale instituționalizării, cum ar fi: insuficienţa locurilor de muncă, viciile sociale, familii dezorganizate, dependenţa de servicii şi de ajutor a familiilor, lipsa unei persoane de referinţă pentru familie/copil atunci când părinţii decid să plece peste hotare.
„În cadrul proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil”, iniţiat anul trecut, în 11 raioane a fost evaluată situaţia familiilor cu copiii şi problemele pe care acestea le întâmpină, unde majoritatea specialiştilor au vorbit și despre lipsa unei culturi a comunicării în familie, dar aceasta, din păcate nu este problemă întâlnită doar la familiile vulnerabile. Deseori, din necesitatea de a face faţă cheltuielilor mari, părintele nu-şi permite să dedice copilului timpul necesar pentru a-i crea un sistem solid de valori. Dacă ne referim la copiii cu dizabilităţi, trebuie să admitem că prea puţine sunt şcolile de masă care au programe speciale pentru incluziunea copiilor cu dizabilităţi, prea puţine cadre didactice şi specialişti în cadrul şcolilor special instruiţi pentru a le putea oferi suportul adecvat copiilor cu necesităţi speciale, pentru ca ei să poată ţine pasul cu semenii lor care se bucură de o sănătate mai bună. La fel, avem încă mult de lucru la capitolul legat de nediscriminare. Este nevoie să se lucreze cu părinţii, dar şi cu copiii, cu societatea, în general, pentru a-i face să înţeleagă că toţi copiii sunt egali, au drepturi egale, iar dreptul la educaţie, alături de dreptul la o familie sunt drepturi primordiale, de care trebuie să se bucure fiecare copil”, a conchis Grigoraș.
Potrivit datelor statistice, în instituțiile rezidențiale din Republica Moldova au rămas aproape 4000 de copii, după ce, din anul 2007 când a fost inițiată reforma acestui sistem, au fost dezinstituționalizați aproape 8000 de copii.