Granturi acordate organizațiilor societății civile de nivel local pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare

Fundația Soros-Moldova, din resurse financiare oferite de Uniunea Europeană, anunță un program de granturi, adresat organizațiilor societății civile (OSC) de nivel local, pentru dezvoltarea/crearea sau extinderea/diversificarea și prestarea serviciilor sociale comunitare inovative și durabile adresate copiilor din grupuri vulnerabile și persoanelor cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale. Programul este organizat în cadrul proiectului ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-lor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD).

Astfel, cel puțin 30 de OSC-uri de nivel local vor putea solicita granturi în valoare de până la 50,000 de Euro pentru o perioadă de până la 24 luni. Pentru a fi eligibile, organizațiile trebuie să fie: ▪ organizații nonprofit (necomerciale) înregistrate în Republica Moldova, ▪ de nivel local (asociații obștești, fundații, organizații comunitare) care operează în afara orașului Chișinău, ▪ direct responsabile de pregătirea și gestionarea proiectului, fără a acționa ca intermediar. Detalii despre procedura de selectare și depunerea dosarului le puteți găsi aici pe pagina web a Fundației Soros-Moldova.

Organizațiile interesate de participare în acest program pot participa la sesiuni de informare organizate de Keystone Moldova în Chișinău, Bălți și Cahul. Detalii despre aceste activități găsiți aici.