Adunarea Generală APSCF 2017

La începutul lunii decembrie, organizațiile membre APSCF s-au întâlnit timp de două zile la Chișinău pentru Adunarea Generală. În cadrul adunării a fost prezentată activitatea rețelei în 2017, a fost aleasă o nouă președintă a alianței și au fost discutate și puse la punct planurile pentru anul 2018.

Evenimentul a debutat cu prezentarea secretarului general APSCF Carolina Buzdugan a activităților alianței din anul 2017, an în care au fost organizate 24 de evenimente și 3 cluburi de presă, a fost încheiat un memorandum cu Ministerul Educației, au fost acordate 2 trofee „Alexandra Grajdian” pentru curaj și inovație în promovarea educației incluzive, și au fost publicate 3 rapoarte și studii. Activitatea alianței a fost mediatizată în peste 40 de apariții în presa națională, 8 mențiuni și apariții radio și TV, 14 articole și știri publicate pe canalele media proprii.

În sesiunea următoare Cristina Rigman, secretar general ChidPact, a mediat sesiunea ”Rețelele și membrii lor: așteptări, contribuții, beneficii și dileme”. În cadrul acestei sesiuni, dna Rigman a vorbit despre importanța pe care o au dedicarea și implicarea membrilor dintr-o rețea pentru o funcționare bună a acesteia. De asemenea, au fost abordate metodele care pot fi aplicate pentru a crește nivelul de satisfacție și implicare a membrilor rețelei.

Unul dintre punctele cheie ale agendei acestui eveniment a fost alegerea unui nou președinte, ocazionată de expirarea mandatului președintei în exercițiu Mariana Ianachevici, director executiv AVE Copiii. Prin vot direct a fost aleasă președinta APSCF cu un mandat de 2 ani, d-na Liliana Rotaru, președinta CCF Moldova.

Prima zi a evenimentului s-a încheiat cu prezentarea spoturilor de promovare a accesului la educație și garantarea acestui drept pentru fiecare copil, elaborate în cadrul proiectului implementat de APSCF „Dinamizarea Procesului de Educație Incluzivă în Republica Moldova” de către Centrul Media pentru Tineri. Spoturile pot fi vizualizate aici pe canalul Youtube al alianței.

A doua zi a adunării generale a luat startul cu prezentarea propunerilor pentru planul de activități al alianței pentru anul 2018. La sugestia membrilor au fost incluse și promovarea observațiilor finale ale Comitetului ONU, identificarea și stabilirea priorităților grupului EFA și activități de instruire în domeniul protecției legale.

Evenimentul a continuat cu sesiunea de prezentare a mecanismului de desemnare procentuală, în urma căruia organizațiile neguvernamentale pot beneficia de redirecționarea a 2% din impozitul pe venit. Membrii care au beneficiat de redirecționare în anul 2017 și-au prezentat experiențele proprii,  etapele parcurse, modalitățile de mobilizarea a comunității, etc.

Adunarea generală s-a încheiat cu o sesiune „open space”, în care membrii APSCF au împărtășit experiențele proprii și detalii despre activitățile și campaniile pe care le-au desfășurat în anul care se încheie. Cu această ocazie au fost prezentate etapele de înregistrare a trofeului „Alexandra Grajdian” și activitățile demarate pentru acordarea acestui premiu, pe care APSCF îl oferă anual instituțiilor care au avut o contribuție semnificativă în promovarea și implementarea educației incluzive.